Cumpara inteligent. Gateste eficient. Iroseste mai putin.

Sau mai pe scurt….”Trebuie sa stii sa le combini” 🙂

De la o gluma spusa de Craciun, afirmatia aceasta se aplica atat de bine situatiei actuale (Covid-19), incat m-am gandit sa scriu un articol pe acest subiect avand in vedere ca stam mult in casa, trebuie sa gestionam mai bine stocurile, sa gatim mai eficient si mai sanatos si bineinteles, sa irosim mai putin.

Eu aplic acest principiu in viata de zi cu zi, dar recunosc ca ii acord o mult mai mare atentie in aceasta perioada pentru ca lucrez de acasa si absolut toate preparatele (pentru 3 mese pe zi) sunt facute de mine, nu comand mancare.

Doresc sa precizez ca tot ce scriu aici este experienta proprie si nu are scopul unor recomandari nutritionale sau a unor diferite diete. Este tot ceea ce consum eu de obicei, ceea ce imi place si sper sa va inspire din multe puncte de vedere (am pus linkuri pentru multe retete, vedeti cuvintele cu verde). Probabil ati observat ca am gatit multe mancaruri fara carne, dar asta nu inseamna ca am devenit vegetariana ci doar ca am redus cu mult consumul de carne pentru ca asa simt in ultima perioada.

Modul de cumparare. Nu mi s-a intamplat sa nu gasesc marfa pe raft pentru ca nu imi fac cumparaturile de obicei din hipermarketuri: ma ametesc si pierd prea mult timp de la un raft la altul, mereu e multa lume, nu ma pot concentra si ma agita. Vazand situatia actuala cum evolueaza, am cumparat in diferite transe in cursul lunii Martie de la magazinele mici de langa bloc: am un market de cartier in care gasesc super produse, am un aprozar cu fructe si legume si inca un magazin care cuprinde si macelarie si magazin alimentar diversificat (lucky me). Da…, stiu ca sunt putin mai scumpe, dar sanatatea si starea mea emotionala sunt mai importante decat sa ma inghesui si sa ma frustrez. Conteaza mult, recunosc, faptul ca suntem doar doi in familie si sunt mai usor de gestionat cantitatile.

Un alt mod eficient pe care il aplic pentru a face cumparaturi este celebra lista, pe care o tin online in aplicatia “Our Groceries Shopping List” si actualizez pe masura ce imi aduc aminte ce trebuie sa cumpar (raman ingredientele notate in memorie si se pot filtra pe categorii). A fost ideea lui Filip (geniala, recunosc) pentru ca este “shared” si notam amandoi ce vrem/trebuie sa cumparam si cand unul dintre noi e disponibil sa mearga la cumparaturi, pur si simplu se uita in aplicatie (nu trebuie sa avem discutii lungi pe acest subiect:)).

Ce cumpar si cum le combin din punct de vedere al gestionarii stocului si a unor mese bogate in nutrienti

Cereale. Fulgi fini de ovaz pe care ii consum la micul dejun sub forma de Terci de ovaz, Clatite cu ovaz si banane, Briose cu ovaz si dovlecei sau ii adaug in smoothie-uri sau iaurt alaturi de o lingurita de miere si fructe. Ovazul face parte din cerealele integrale si este un aliment bogat in substante nutritive, este foarte satios si ajuta la digestie. De asemenea, aici se regaseste si quinoa pe care o adaug in salate si chiar deserturi (budinca cu quinoa). Orezul il pregatesc simplu (am mereu o punga de orez basmati si il folosesc langa mancaruri mai aromate precum Curry) sau cu legume in pilaf si risotto (orez clasic cu bob rotund sau orez camolino/arborio pentru risotto). Pentru desert, se stie, clasicul orez cu lapte pe care l-am aromatizat putin mai diferit cu smantana dulce, scortisoara si stafide.

Paine. Imi place mult painea integrala cu seminte dar mananc si paine alba din cand in cand. Insa am descoperit ca sunt foarte eficiente acele felii subtiri, uscate si crocante numite “Wasa”, rondelele expandate de orez si lipiile mexicane. Au un termen de valabilitate mai mare si sunt mai spornice. E bine sa le ai in casa. Dar…am cumparat si 2kg de faina pentru a face aluat de tarta (retete tarte aici) sau lipii si paine de casa.

Paste fainoase. Le ador, as manca mereu:)) Am cumparat spaghete, penne, tagliatele, couscous, taitei. Am mai mereu vreo 3 – 4 pungi de paste in casa pe care le pregatesc cu diverse sosuri si legume (retete de paste aici si de couscous aici). Zilele trecute am gatit de exemplu supa de legume cu taitei, a iesit delicioasa si este chiar satioasa. Daca va intereseaza sa faceti pastele/taiteii in casa, gasiti reteta de aluat clasic aici. Va asigur ca nu se compara la gust cu pastele uscate. Eu le ador pe cele facute in casa.

Leguminoase. Si pe acestea le ador, asa ca mai mereu gasiti la mine linte, fasole, naut, mazare sub forma de conserve, uscate sau congelate. Lintea o cumpar uscata la punga (cea rosie fierbe foarte repede si o adaug la supa crema de legume, este mult mai densa si mai satioasa). Lintea verde o folosesc la diverse tocanite, garnituri sau salata. Sau pur si simplu fac un piure de linte cu condimente garam masala (dhal lentil) alaturi de o portie de orez basmati…e genial si obtin o mancare bogata in fibre si proteine. Fasolea o cumpar in 3 variante: fasolea uscata boabe pe care o folosesc la ciorba clasica de fasole, fasolea pastai congelata pe care o pregatesc cu usturoi si verdeata, sote, cu sos rosu sau cu carne si fasole rosie la conserva cu care fac niste salate si tortilla mexicane super delicioase. Nautul il cumpar aproape mereu la conserva, recunosc. Mi se pare mult mai rapid si mai eficient: poate fi folosit direct in salate, pot face un humus rapid sau pot imbogati o mancare de spanac. Mazarea o cumpar congelata si o fac supa crema, o fac sote cu putin unt si o mai adaug ca sa imbogatesc ciorbe si tocanite, pilafuri etc.

Branzeturi. Oh, si astea sunt placerea mea vinovata. Am mereu un triunghi de parmezan sau Grana Padano, niste branza halloumi de pus pe gratar, iaurt pe care il mananc la micul dejun cu fructe uscate si ovaz, lapte pe care il folosesc la terci de ovaz sau imi fac cacao cu lapte ca in copilarile. De asemenea, ador branza telemea sau branza de burduf dar prefer sa le cumpar doar de la tara din targ (cunoaste mami un nene care vinde produse de calitate facute la stana). As manca mereu si placinta cu branza sau iaurt:))

Carne. In acest moment am doar doi pui coquelet congelati, abia astept sa vad cum sunt pentru ca nu am mancat niciodata (revin cu reteta) si niste salam de Sibiu pentru sandvisuri. Cateodata mai cumpar si porc sa il fac la tigaia grill. Dar….niciodata nu zic nu la carnea pregatita in casa in Arges, afumata si bagata la oala sau la garnita cum se mai spune si la puiul crescut in gospodaria de acasa de la tara. Reteta cu carne gasiti aici. Va recomand puiul fiert in bere si pulpa de porc caramelizata.

Legume si verdeturi. Am mereu legume si verdeturi proaspete si congelate in casa dar nu neaparat toate in acelasi timp: rosii cherry, ardei capia, morcovi, dovlecei, vinete, salata verde, castraveti, mix pentru ciorbe, brocoli, spanac, patrunjel, leustean si marar. Iau cateva bucati din fiecare ca de obicei. Eu merg pe varietate si nu suport sa burdusesc frigiderul. Intotdeauna gandesc retetele in combinatii de leguminoase/paste/cereale/carne alaturi de legume/verdeturi/branzeturi. Fac salate, tocanite, barcute de vinete sau dovlecei, etc. Gasiti multe retete aici.

Fructe. Eh, aici nu cred ca stau prea bine pentru ca nu mananc fructe atat de des, cred eu (in acest moment am 2 mere si 3 portocale in casa). Insa, din fericire am fructe congelate culese de la tara: zmeura, afine, mure si cirese pe care le folosesc la micul dejun, dau aroma terciului de ovaz, fac budinci sau le adaug in smoothie. Am multe retete delicioase cu afine 🙂 De la tarte, la muffins, la budinci, cheesecake si placintele.

Conserve. Sunt foarte bune si utile conservele la casa omului. De la conserve de ciuperci tocate, porumb, naut, rosii tocate la muraturi de casa (ardei gogosar, conopida si castraveti) , sfecla in otet cu hrean. Toate contribuie la o masa mai bogata, mai gustoasa.

Ce produse noi am descoperit de care sunt foarte incantata

Mixul de legume deshidratate pe care il folosesc la ciorbe, tocanite, pilaf. In aceasta perioada nu am prea multe legume proaspete si e foarte foarte util sa le combin. E foarte bun de folosit pentru termen mai lung.

Sosurile pesto verde si rosu. Sunt foarte foarte gustoase, au un pret bun si pastele sunt gata in 2 timpi si 3 miscari 🙂  Mai adaug cateva ingrediente langa precum ardei rosu taiat cuburi, fasii de parmezan sau ciuperci la tigaie, rosii coapte. Dintr-un borcan mi-a ajuns sa fac 750 de grame de paste (adica vreo 6-8 portii).

Branza halloumi de la Mega pe care o fac la tigaia grill super rapid. Ador consistenta ei si e delicioasa cu cateva rosii coapte, fasii de ardei si dovlecei la grill. Adaug cateodata si couscous cu menta si merg de minune.

Laptele de cocos de la Adez pe care il consum la micul dejun. Imi pun cu o seara inainte niste ovaz si seminte de chia la inmuiat in lapte, adaug scortisoara, o banana si gata micul dejun:)

Fasolea Mung si hrisca pe care le gasesc la cel mai tare magazin de tip plafar. Se afla la Obor si este de fapt un supermaket plafar (Plat Festin). Gasesti o varietate de produse sanatoase si adaptate unor diete diferite. Pe acestea le folosesc la salate sau ca garnituri.

Ciocolata neagra cu stevie, zmeura si seminte de canepa. E delicioasa.

Untul de arahide. Acum cativa ani nu il suportam. Nu stiu ce s-a schimbat dar mi se pare delicios in mixul cu iaurt sau lapte pentru micul dejun sau in sandvisuri cu gem sau banane.

Cum irosesc mai putin
  1. Verific data de expirare a produselor. Daca urmeaza sa expire in curand, schimb meniul si gatesc ceva cu ele astfel incat sa nu le irosesc. Pentru a nu arunca painea care expira rapid, o fac crutoane la cuptor si le pun la borcan sau o congelez feliata. Cand am nevoie, scot cateva felii, le bag la microunde si apoi le prajesc. Sunt delicioase la supe si micul dejun sau langa salate.
  2. Mancarea o asez in frigider pe categorii si rafturi diferite. Asa imi e mai usor sa nu uit de un iaurt expirat in spatele cratitei cu ciorba…Ati inteles ideea.
  3.  Am lista exacta de cumparaturi. Ma gandesc cu cateva zile inainte ce vreau sa gatesc pentru a nu lua zeci de produse care nu prea se potrivesc intre ele…e exact ca la garderoba, piesele basic se combina usor cu restul.
  4. Daca desfac o conserva de porumb sau de ciuperci si nu o consum integral, scot continutul din cutia de metal si il torn intr-un borcan pe care il inchid bine. Il pot folosi a doua zi sa imbogatesc o omleta, il pot adauga la paste sau la o salata.
  5. Daca stiu ca plec in weekend si am ramas cu niste legume care nu vor mai fi bune pana luni, le toc si le congelez. Le pot folosi foarte usor la alta mancaruri, ca garnitura sau la paste.
  6. Daca imi raman cateva linguri de mere tocate de la placinta sau dovleac ras, le congelez si le folosesc sa dau gust terciului de ovaz, sau le pun in orez sau gris cu lapte. Dau un gust delicios.
  7. Am luat multe capsuni sau zmeura si se vor strica in curand? Imediat le pun la macerat cu zahar si torn vodka peste ele:)) Iese o bautura extraordinara.
  8. Nu mai arunc frunzele de telina. Le spal, le toc, le congelez si le adaug la ciorbe, tocanite etc.
  9. Mi s-a intamplat sa am doua pachete de unt care expirau in curand. Am facut aluat de tarta si l-am congelat. Ce mult m-am bucurat peste o luna cand am facut quiche-ul ala super rapid seara dupa serviciu.
  10. Strang toate resturile de paste rupte sau sparte care raman pe fundul pungii si le voi folosi cu alta ocazie la tocanite, ciorbe, placinte etc.

Daca ai ajuns pana aici, esti tare! 🙂 Ai avut rabdare sa citesti. Multumesc!

Va astept cu alte idei!