Risotto cu ciuperci pleurotus

Am gasit in sfarsit orez arborio, special pentru risotto, cu bob mare, care isi pastreaza forma dar iese si cremos. Intotdeauna invat princiiple de baza si apoi imi e mai usor sa adaptez dupa cum imi place. Am folosit ciuperci pleurotus romanesti, carnoase si pufoase:) Aratau foarte bine. Si am adaugat ceva in plus: mi-a ramas o bucata de friptura buna de porc pe care o facusem cu doua zile inainte la foc mic la cuptor si am taiat-o cubulete si am adaugat-o la ciuperci.

Principiile de baza la risotto sunt: sa folosesti tipul corect de orez, il prajesti putin in tigaie pana devine translucend cu niste ceapa si telina daca iti place, stins cu vin alb si adaugat cate un polonic de supa pe rand pana absoare incet incet din lichid. Inainte cu 5 -10 minute sa fie gata orezul adaugi “toppingul” preferat care pot fi legume, carne, etc. Si bineinteles, parmezan ras la final:)

Ingrediente (cred ca au iesit 4 portii):

  • o cana de orez
  • o ceapa taiata fin
  • o bucatica de telina rasa
  • 4 linguri de ulei de masline
  • supa de legume (am facut in casa: apa rece, o ceapa, un morcov, radacina telin,2 foi de dafin, sare, boabe intregi de piper). Nu pot spune cate polonice am folosit, pentru ca nu imi amintesc. Am facut din 2 l de apa si mi-a mai ramas si pentru alte preparate.
  • 100 ml vin alb sec
  • 400 gr ciuperci pleurotus taiate fasii
  • patrunjel proaspat tocat
  • parmezan proaspat ras
  • sare grunjoasa
  • piper proaspat macinat
  • nucsoara proaspat rasa
  • optional: friptura de porc taiata cubulete

1. Caliti putin ceapa si telina in 2 linguri de ulei de masline. Adaugati orezul spalat si lasati-l putin pe foc pana devine translucend. Atentie sa nu se arda, adaugati o lingura de supa in acest caz. Stingeti cu vinul alb si lasati-l sa se evapore.

2. Turnati un polonic de supa fiarta si amestecati. Lasati sa fiarba si sa absoarba supa si repetati procedura de cate ori e nevoie. Gustati orezul pentru a va da seama cand e fiert suficient.

3. In acest timp, caliti ciupercile in restul de ulei de masline (2 linguri) si lasati-le sa se rumeneasca frumos. Le asezonati cu sare, piper, nucsoara rasa si adaugati si cuburile de friptura.

Inainte cu 5 minute sa fie gata orezul, adaugati amestecul de ciuperci si carne (pastrand totusi 2 linguri separat), cat si patrujelul tocat marunt.

La final, adaugati in risotto o mana de parmezan ras si deasupra puneti cele doua linguri de ciuperci rumenite, inca putin patrunjel proaspat si inca putin parmezan ras:)

Savurati!

Advertisements

Risotto cu fructe de mare

Risotto-ul este un preparat delicios si simplu. Se foloseste orez de tip Arborio sau Carnaroli deoarece contine mai mult amidon si astfel se obtine o textura cremoasa. Secretul risotto-ului este sa se adauge supa fierbinte peste orez putin cate putin, pana ce orezul absoarbe tot lichidul la fiecare adaugare.

Ingrediente pentru 4 persoane:

  • o cana de orez (spalat si scurs)
  • 200 gr fructe de mare (eu am folosit mix congelat din rondele de calamari, creveti, scoici, caracatita baby). Bineinteles ca le-am decongelat si scurs.
  • 1 ceapa
  • 2 catei de usturoi
  • 100 ml de vin alb
  • 2 linguri de ulei de masline
  • 2 cuburi de unt
  • 2 linguri pasta de tomate
  • 1 litru de supa de peste (mi-a ramas de la somonul inabusit…delicioasa). Puteti folosi si supa de legume sau de pui.
  • parmezan ras
  • patrunjel proaspat tocat

1. Incalziti supa si tineti-o calda pe foc.

2. Intr-o tigaie antiaderenta topiti untul si incingeti uleiul. Caliti putin usturoiul avand grija sa nu devina maro deoarece va fi amarui. Turnati fructele de mare si gatiti-le cateva minute, apoi le scoateti si le dati deoparte.

2. In aceeasi tigaie, adaugati ceapa si lasati-0 5 minute pe foc pana ce devine translucenda. Adaugati orezul si prajiti-l putin pana se aud pocnituri, apoi turnati vinul si fierbeti pana se evapora.

3. Adaugati pasta de tomate si un/doua polonic/e de supa fierbinte, amestecati bine. Lasati sa absoarba lichidul, apoi adaugati din nou cate un polonic de supa repetand aceasta operatiune pana ce bobul de orez a fiert si are o textura cremoasa. Fierberea dureaza aproximativ 18-20 de minute.

4. Aproape de final, adaugati fructele de mare si mai fierbeti cu inca un polonic de supa.

Serviti cu parmezan ras si decorati cu patrunjel tocat.

Savurati!