Sarmale de orez (de post)

7ED0B15C-A77C-4AF1-A0FE-0F73C7F6EAD8

Cine a spus ca sarmalele se fac greu, eu cred ca a mintit:)) Da, intr-adevar, dureaza mai mult sa fiarba, insa prepararea ingredientelor in sine dureaza putin. In timp ce invelesti sarmalele poti asculta o muzica buna si cat timp fierb poti face cu totul altceva.

Mie imi plac mult sarmalele de orez, in special cele cu prune uscate (combinatia ideala de dulce si acrisor) insa nu am avut prune. Am pregatit cu ce am avut la indemana si in aceste vremuri de izolare, nici nu am pretentii mari 🙂

Ingredientele de mai jos estimez ca ajung pentru 30-40 de sarmale, depinde de marime.

  • o ceapa
  • 1 morcov mic
  • o conserva de ciuperci (cam 160 grame greutate neta)
  • cateva fire de patrunjel proaspat (pot fi folosite si alte ierburi, chiar uscate: cimbru, macar etc)
  • o mana de nuci
  • o cana de orez clasic cu bob rotund, aproximativ 250 de grame
  • foi de varza murata, cam 2 pungi din comert sau 30-40 de foi 🙂
  • 2 lingurite de pasta de tomate
  • 6 linguri de ulei
  • 2 foi de dafin
  • sare si piper dupa gust

F720B9EB-8C70-407C-97DC-8B226537CF03

Pasul 1, pregatirea legumelor.

Eu am metoda mea de a folosi blenderul in astfel de situatii, astfel ca ceapa, morcovul, nucile, ciupercile si patrunjelul le-am maruntit la blender: rapid, simplu, bucati mici si uniforme. Bineinteles ca se si pot toca manual in cuburi foarte mici si morcovul se poate da pe razatoare. Orezul se spala bine si se scurge.

Varza se pregateste astfel: se ia fiecare foaie si se taie cotoarele si partile mai tari, se portioneaza in foi mai mari ca palma. Aici depinde cat doriti sarmalele de mari. Eu cred ca le-am facut medii spre mari. Varza ramasa se toaca pentru a o folosi la preparat.

Pasul 2, calirea legumelor si orezului.

Intr- o cratita nonaderenta, se calesc legumele cateva minute la foc mic cu 3 linguri de ulei. Daca se lipesc, se adauga cateva linguri de apa. Se toarna orezul si se lasa sa ïnfloreasca” putin, adica sa fiarba cateva minute impreuna cu legumele pana absoare cam o cana de apa. Se asezoneaza cu sare si piper dupa gust. Atentie la sare: varza murata este deja destul de sarata.

Pasul 3, pregatirea sarmalelor.

Se lasa compozitia sa se raceasca putin, apoi se formeaza sarmalele: se aseaza pe rand cate o foaie de varza intinsa bine pe un tocator si se toarna amestecul de orez cu o lingura. Se infasoara fiecare foaie ruland, insa nu se strange prea mult, lasand spatiu pentru orez la fierbere deoarece se umfla si astfel se pot sparge. Cele doua capete de foi varza se indeasa usor in interior pentru a “sigila” sarmalele (vedeti in prima poza).

Pasul 4, aranjarea in cratita si fierberea.

Intr-o cratita incapatoare, se toarna cele 3 linguri de ulei ramase, se pune jumatate din varza tocata, foile de dafin si cateva linguri de putina pasta de tomate deja dizolvata in apa.

Se aseaza sarmalele in straturi circulare deasupra verzei tocate. Peste ultimul rand de sarmale se adauga restul de varza tocata si alte foi de varza intinse. Se toarna apa si restul de pasta de tomate pana ce ajunge la nivelul de sus al sarmalelor.

Se pun la fiert la foc mic acoperite cu un capac si se fierb cam o ora.

Se savureaza!

 

 

 

 

Clatite cu fulgi de ovaz si banane

Iubesc diminetile de weekend cand stau cu Filip chiar si doua ore la micul dejun, vorbim, ne bucuram de mancare, bem cafea…profitam cat putem de timpul acesta pretios. E un obicei creat de cativa ani.

Ieri am pregatit niste clatite foarte simple dar extrem de delicioase si satioase. Toate ingredientele se amesteca la blender si gata aluatul:)

Ingrediente:

  • 2 oua
  • 2 banane
  • O jumatate de cana de lapte de cocos (puteti folosi si lapte de vaca, bineinteles)
  • O cana si jumatate fulgi fini de ovaz (in poza apare doar o cana dar am adaptat cantitatea dupa ce am amestecat compozitia si avea nevoie sa fie mai densa)
  • Scortisoara macinata dupa gust
  • Esenta de vanilie
  • O jumatate de plic praf de copt

Se adauga toate ingredientele in blender si se amesteca bine. Sau se fac manual astfel: se bat cele doua oua, bananele se maruntesc cu furculita, se adauga ovazul, scortisoara, laptele, esenta si praful de copt.

Se coc clatite individuale intr-o tigaie nonaderenta la foc mic sau mediu, adaugand cate un cubulet de unt din cand in cand…sau putin ulei de floarea soarelui. Atentie la cat de puternic este focul pentru ca se ard usor.

Se pot servi simple, sau cu miere/siropuri si fructe.

Savurati!

Mancare de dovlecei si naut

E o perioada dificila cu acest virus nou si voi sta mai mult in casa, probabil ca multi dintre voi. Ma simt privilegiata insa ca pot lucra de acasa.

Astfel ca, voi gati destul de des si voi incerca sa postez si retetele chiar daca pozele nu sunt cele mai reusite, dupa parerea mea.

Totul e gandit pentru a eficientiza stocurile, pentru a nu fi nevoie sa ma tot duc la magazin si pentru a nu irosi mancarea. In plus, incerc sa mananc cat mai sanatos…macar stiu ce contine mancarea:)

In pauza de pranz, intre teleconferinte, am facut o mancarica rapida cu dovlecei, naut si marar care a iesit delicioasa.

Ingrediente pentru 4 portii:

  • 2 dovlecei
  • O conserva de naut
  • O ceapa
  • O legatura de marar
  • 2 linguri de pasta concentrata de legume
  • O mana de couscous
  • Apa
  • Sare si piper dupa gust
  • 3 linguri ulei de masline
  1. Se incinge o tigaie non aderenta, se toarna cele 3 linguri de ulei si se adauga ceapa si dovlecelul tocate cubulete. Metoda de innabusire consta in a fierbe legumele cu putina apa si vasul sa fie acoperit cu capac. Deci se adauga o jumatate de pahar cu apa peste legume si se lasa 2-3 minute la fiert.
  2. Se toarca si nautul scurs din conserva. Se mai lasa 1 minut la innabusit.
  3. Se amesteca pasta de tomate intr-un pahar cu apa si se toarna in tigaie. Se presara mararul tocat si couscousul. Se mai lasa la fiert cam 5 minute. Se asezoneaza cu sare si piper dupa gust.

Couscousul a fost o idee de moment avand in vedere ca voiam sa mai ingros mancarea:)) Dar a fost o idee foarte buna. S-au combinat excelent.

Savurati cu placere!

Mancare de praz cu dovlecel

Nu arata apetisant, dar e atat de gustoasa mancarea de praz. Ador preparatele atat de simple care ma surprind mereu si pe care le savurez cu mare placere.

E o mancare ideala pentru ca tot incepe Postul Pastelui.

Ingrediente pentru 2 portii:

  • 2 fire mari de praz
  • 1 dovlecel mic
  • O ceapa
  • 1 morcov
  • 1 catel mare de usturoi
  • 3 linguri ulei de masline
  • 3 lingurite de pasta de tomate
  • Cimbru uscat
  • Sare si piper dupa gust
  • Apa
  1. Se spala legumele si se taie cubulete mici. Pentru praz, se foloseste partea alba si se taie rondele subtiri sau cum doriti.
  2. Se incinge uleiul intr-o cratita, se adauga ceapa cu morcovul, apoi putina apa pentru a le lasa la innabusit cu capacul pus vreo 2 minute (morcovul fierbe mai greu decat prazul).
  3. Se adauga prazul si dovlecelul si apa cam 150ml . Legumele vor scadea considerabil la fiert si nu vrem sa iasa ciorba:)
  4. Se asezoneaza cu sare, piper, cimbru si se lasa vreo 15 minute la fiert la foc mic spre mediu. Se acopera cratita cu un capac si se mai amesteca din cand in cand.
  5. Pasul final este adaugarea pastei de tomate. Se amesteca bine si se mai lasa vreo 2 minute la fiert.

Asta este tot! 🙂

Savurati!

Mancare de post cu vinete si dovlecei

M-am inspirat pentru aceasta reteta din Nepal, unde am mancat o salata calda cu vinete coapte, rosii, ardei si usturoi alaturi de niste orez simplu. Eu am mai adaugat niste dovlecel, ceapa rosie si busuioc.

Ingrediente pentru aproximativ 4 portii:

  • O vanata de marime medie
  • Un dovlecel
  • O ceapa rosie mare
  • Un ardei gras rosu mare
  • 3 catei de usturoi
  • Vreo 10 rosii cherry de culori diferite
  • Pentru gust: sare, piper si busuioc uscat dupa gust
  • 3-4 linguri de ulei de masline si jumatate de pahar cu apa

1. Se spala legumele si se taie cuburi (vanata, ardei si dovlecel). Ceapa se taie fasii, usturoiul se zdrobeste in mojar. Rosiile se taie pe jumatate.

2. Se incinge uleiul intr-o tigaie nonaderenta si se adauga legumele care se calesc aproximativ 5-7 minute.

3. Cand incep sa se rumeneasca putin, se adauga apa, se acopera cu un capac si se gatesc inabusit la foc mediu pana se inmoaie legumele (cam inca 10 minute).

Se servesc cu orez simplu fiert sau cu paine prajita.

Savurati!

“Lasagna” cu dovlecei si soia

Am avut o idee intr-una din zile sa fac o lasagna mai sanatoasa folosind ingredientele pe care le aveam la indemana. De fapt, de aici mi-a venit ideea pentru ca aveam 5 dovlecei pe care i-am folosit in loc de foi de paste si o punga de soia granule in loc de carne tocata 🙂

A iesit o chestie foarte gustoasa pentru ca am folosit un sos de rosii facut in casa cu ardei si rosii grase si dulci din gradina si cascaval afumat facut in Arges care au contat enorm. De obicei nu postez pe blog retete la care am facut poze cu telefonul, insa reteta asta chiar a fost solicitata a fi postata:)

Am folosit urmatoarele ingrediente:

  • 5 dovlecei mici si cruzi
  • o punga de soia granule 250 grame
  • o ceapa
  • un morcov
  • un ardei gras mic
  • 400 de grame sos de rosii
  • o bucata de cascaval pe care l-am ras (aici puneti dupa plac)
  • Sare, piper si cimbru uscat dupa gust
  • 2-3 linguri de ulei de masline

1. Am pus soia la inmuiat in apa cam 20 de minute.

2. Am spalat si taiat dovleceii in fasii subtiri pe verticala apoi am spalat, curatat si tocat in cuburi mici legumele (ceapa, morcovul si ardeiul).

3. Intr-o tigaie mai adanca am pus o lingura de ulei de masline si am innabusit ceapa, morcovul si ardeiul adaugand putina apa. Am scurs/stors bine soia de apa si am adaugat-o in tigaie. Le-am lasat vreo 5 minute pe foc apoi am pus sosul de rosii si condimentele dupa gust (sare, piper, cimbru uscat). Le-am mai gatit vreo 10 minute la foc mic.

4. Am pornit cuptorul la 200 de grade Celsius si am uns o tava yena cu ulei de masline.

5. Am pus un strat de fasii de dovlecel apoi un strat de umplutura, un strat de cascaval ras. Am continuat in straturi pana ce s-au terminat ingredientele si am terminat cu un strat de cascaval ras.

6. Am dat la cuptor vreo 35 de minute.

Am savurat cu placere! A iesit foarte gustoasa si sanatoasa:)