Pui la cuptor cu mirodenii

Aceasta reteta e la egalitate cu Pui delicios caramelizat:) …..in topul preferintelor mele.

Inspiratia a venit odata cu achizitionarea mojarului cu pistil deoarece imi doream de mult sa zdrobesc mirodenii in el, pe majoritatea avandu-le in stare solida si nu prafuri. In plus, mi-a ramas in minte un video cu Jamie Oliver in care facea un asemenea pui imbiat de arome indiene. Este intr-adevar o reteta dementiala. Puteti face un mix din mirodeniile preferate, nu e nevoie sa va limitati la ce am folosit eu. Toate condimentele se gasesc in magazinele de specialitate atat online cat si la unele supermerketuri.

Ingrediente:

  • un pui intreg cam de 1,5 kg
  • 1 lamaie intreaga
  • 3-4 linguri de iaurt
  • 2 linguri pasta de tomate
  • 1 lime
  • 1 lingurita coriandru boabe
  • 1 lingurita seminte de anason
  • 1 lingurita piper roz
  • 1 lingurita turmeric
  • 2 lingurite garam masala
  • 4 catei de usturoi pe care ii pisati
  • 1 lingurita ghimbir ras (eu am o radacina uscata pe care o rad)
  • 1 lingurita boia de ardei afumata
  • sare
  • 2 cepe taiate fasii
  • 2 rosii taiate bucati

1. Puiul il scoateti cu o ora inainte din frigider pentru a avea o temperatura apropiata de cea a camerei, il spalati si il uscati cu servete de hartie.

2. Condimentele precum coriandru boabe, piper si semintele de anason trebuie prajite putin inainte de a fi pisate in mojar. Astfel, isi elibereaza aromele si uleiurile.

3. In tava in care veti coace puiul (trebuie sa fie una incapatoare) amestecati: iaurtul, pasta de tomate, mixul de condimente zdrobite in mojar, usturoiul pisat, garam masala, turmericul, ghimbirul, boiaua si zeama de lime. Fierbeti lamaia intreaga in apa.

4. Formati o pasta cu care veti freca puiul foarte bine, si pe sub piele pe unde e posibil. Pulpele le crestati putin si frecati si pe acolo cu pasta de mirodenii. Lamaia fiarta o intepati si o introduceti in pui (un truc invatat de la Jamie sa se coaca puiul uniform si in interior).

5. Adaugati in tava ceapa taiata si rosiile. De ce le-am folosit? Pentru ca puiul l-am pus pe un gratar in tava, iar din sucurile de la pui, marinada ramasa in tava, ceapa si rosii se va forma un sos excelent pe care il strecurati si il reduceti intr-o cratita pe foc mic inca 20 de minute.

6. Dati puiul la cuptor la 200 de grade Celsius pentru o ora si jumatate, poate si mai mult daca e nevoie.  Il asezati cu pieptul in sus si il intoarceti la jumatatea timpului pentru a se coace uniform. Va dati seama cand este bine facut, daca intepand cu un cutit in pulpa, zeama care se scurge iese limpede sau folositi un termometru special pe care il infigeti sub pulpa iar cand ajunge la vreo 90 de grade inseamna ca este gata.

Nu va speriati ca se arde pielea la suprafata, e din cauza usturoiului si mirodeniilor. Oricum, recomand sa o indepartati cand mancati.

Savurati puiul, alaturi de sosul format in tava in care puteti adauga putin iaurt si garnitura si salata favorita. Eu am servit alaturi de orez basmati si salata de patrunjel cu rosii.

In poze, sosul format din tava nu este ingrosat….l-am redus la jumatate dupa ce mi-am potolit foamea:)…nu am mai avut rabdare.

Brownie cu visine

Dupa cum spuneam in postul anterior…ea este sora cu “Blondie”. Prajitura cu ciocolata neagra si visine este un desert delicios, dulce-acrisor.

Ingrediente:

  • 250 gr unt
  • 200 gr ciocolata neagra rupta bucatele
  • 3 oua
  • 80 gr pudra de cacao cernuta
  • 65 gr faina cernuta
  • 1 lingurita praf de copt
  • 250 gr zahar (daca ciocolata este dulce). Daca este amaruie folositi 300 gr zahar
  • 150 gr nuci tocate
  • 150 gr visine congelate sau proaspete
  • optional 250 ml frisca

1. Incingeti cuptorul la 180°C. Tapetati o tava cu diametrul de 30 cm cu hartie cerata.

2. Intr-un castron mare, asezat peste o cratita cu apa clocotita, topiti untul si ciocolata amestecand pana la omogenizare.

3. Intr-un castron separat, amestecati pudra de cacao, faina, praful de copt si zaharul, apoi adaugati-le la amestecul de ciocolata.

4. Bateti ouale si incorporati-le in aluat pana cand obtineti o consistenta omogena. Apoi adaugati visinele si nucile.

5. Turnati aluatul in tava si introduceti-l la cuptor pentru circa 25 de minute. Spre deosebire de alte retete, daca infigeti in mijloc un betisor, acesta nu trebuie sa iasa curat. Prajitura trebuie sa fie crocanta la exterior si moale in interior.

Enjoy!

Blondie

Blondie…sora cu brownie:) Prajitura cu ciocolata alba si fructe de padure.

Ingrediente:

  • 250 gr unt
  • 200 gr zahar
  • 2 oua
  • 170 gr ciocolata alba
  • 250 gr faina
  • aroma de vanilie
  • 1 lingurita praf de copt
  • un varf de cutit bicarbonat de sodiu
  • 150 gr fructe de padure congelate (puteti folosi si fructe uscate).

1. Incingeti cuptorul la 180°C. Tapetati o tava cu diametrul de aproximativ 30 cm cu hartie cerata.

2. Intr-un castron, asezat peste o cratita cu apa clocotita, topiti untul. Adaugati zaharul si amestecati pana ce devine pufos.

3. Bateti cele 2 oua si incorporati-le bine in amestecul de unt cu zahar. Adaugati aroma de vanilie si faina cernuta impreuna cu praful de copt si bicarbonatul de sodiu.

4. “Aruncati” peste compozitie fructele de padure si ciocolata alba rupta in bucatele mici si turnati totul in tava.

5. Coaceti prajitura aproximativ 25-30 de minute. Aveti grija sa nu se coaca prea tare. Prajitura ar trebui sa fie usor crocanta la exterior si putin umeda in interior.

Bon apetit!