Salata cu quinoa si fasole rosie

DSC_0462

O salata hranitoare cu quinoa rosie, fasole rosie, porumb dulce, ceapa si alte cateva legume. Tot ce trebuie sa faci e sa pregatesti legumele si sa fierbi quinoa, deci e foarte simplu de preparat. Este o reteta ideala pentru o salata de pranz la birou.

Ingrediente (cam pentru 2 portii):

  • fasole rosie la conserva (225 de grame)
  • o ceasca de quinoa rosie sau alba
  • porumb dulce la conserva (cam 125 de grame)
  • o ceapa mica rosie taiata cubulete
  • o legatura de patrunjel proaspat tocat
  • un morcov dat pe razatoare
  • o bucata mica de telina data pe razatoare

Pentru dressing: 3 linguri de ulei de masline extravirgin, 3 linguri de zeama de lamaie proaspat stoarsa, sare si piper dupa gust.

Preparare: se spala, se scurge si se fierbe quinoa in 2 cesti de apa pana ce absoarbe tot lichidul (masurat cu aceeasi ceasca cu care ati pus quinoa). Dureaza cam 10-15 minute maxim.

Intr-un bol, se amesteca toate legumele: fasolea si porumbul scurse bine de zeama din conserva, ceapa tocata, patrunjelul tocat, morcovul si telina date pe razatoare.

Se adauga quinoa fiarta la legume si se asezoneaza cu dressingul de ulei si zeama de lamaie.

Se amesteca totul bine, bine si se savureaza:)

Humus rapid

Humusul este o pasta care are ca ingrediente principale: naut, usturoi, ulei de masline, lamaie si tahini (pasta de susan). Este o reteta sanatoasa si satioasa si foarte rapid de preparat cand folosesti naut la conserva.

Exista diverse variante de humus, insa eu intotdeauna am facut cu ingrediente de mai jos.

Ingrediente:

  • 2 conserve naut de 400 gr fiecare
  • zeama de la o lamaie
  • 3 catei de usturoi
  • ulei de masline (in functie de preferinte, nu am masurat cantitatea de ulei, dar aproximativ 100 ml)
  • 150 ml supa de caren/legume sau apa pentru a-l dilua putin deoarece va fi prea consistent fara lichid
  • 2-3 linguri de tahini (eu o prepar acasa din seminte de susan prajite si zdrobite in mojar, amestecate cu ulei de masline, la care am adaugat si niste chimion prajit)
  • 1 lingura boia de ardei dulce
  • sare si piper dupa gust

1. Agaugati toate ingredientele intr-un blender si le maruntiti pana devin o pasta. Adaugati ulei de masline putin cate putin in timp ce se maruntesc.

2. Asezonati cu sare si piper si zeama de lamaie daca mai este nevoie.

Serviti pe o farfurile, stropit cu ulei de masline si boia de ardei, lipii si o salata verde cu ridici si ceapa verde.

Savurat!